Căile ferate

Din Chicago spre Boston si New York

Trenul Lakeshore Limited al companiei Amtrak a devenit urmasul expresului 20th Century Limited, de renume mondial, care a circulat intre Chicago si New York pana in 1967.

Caile ferate sunt departe de a fi cel mai popular mijloc de transport din SUA. Acum americanii prefera avioanele si automobilele. Acestea sunt mai ieftine, mai rapide si mai confortabile. Tipic: exista cai ferate in multe zone, dar nu pentru trenuri de pasageri, ci pentru trenuri de marfa. Totusi, pentru a vizita tara si pentru a-i remarca coloritul, calatoria cu trenul este cea mai potrivita. De aceea, in SUA transportul feroviar a ajuns sa fie exclusiv turistic. Trenurile de pasageri apartin transportatorului de stat Amtrak (de la cuvintele ,,American” si ,,track” – cale ferata). Toate trenurile Amtrak au numele lor proprii. Una din rutele populare, New York/Boston-Chicago si retur, este deservita de trenul Lakeshore Limited. Acesta a fost pus in circulatie la 31 octombrie 1975.
Lakeshore Limited circula prin Albany, Buffalo si Cleveland, parcurgand romantica vale a fluviului Hudson, regiunea lacurilor Finger, vechiul Canal Erie si lacurile Erie si Michigan.

IN VAGONUL VIEWLINER
Trenul se compune din vagoane Viewliner de lux, cu fotolii mari si confortabile sau cusete comode. Atat vagoanele de dormit, cat si cele obisnuite sunt supraetajate. Daca privelistea cea mai atractiva este cea de la etaj, locurile de la parter sunt cele mai confortabile, ceea ce e deosebit de important pentru pasagerii cu mobilitate redusa.
Compartimentele standard ale vagoanelor Viewliner sunt de unul sau doi pasageri. Au una sau doua panoramice, in fata carora se afla fotolii confortabile, cu spatar cu inclinatie reglabila.
Acestea pot fi transformate in paturi peste noapte, iar al 2-lea pat coboara din tavan. Si mai confortabile sunt vagoanele Viewliner de clasa I. Acestea au dus si toaleta separate. In plus, patul de sus are fereastra proprie. Cele mai confortabile sunt vagoanele Viewliner de lux de patru pasageri, cu cupeuri cu doua compartimente.

PUNCTUL DE PLECARE
Trenul pleaca din gara Union, din centru orasului Chicago. Aceasta cladire care ocupa, impreuna cu infrastructura aferenta, suprafata a zece cartiere urbane a fost aleasa in 2012 drept una dintre cele zece cele mai bune cladiri cu destinatie publica, din punct de vedere al designului si compartimentarii. A fost construita in 1925, in stilul renasterii americane.
Atriumul, sala cea mai mare a garii, este pur si simplu uimitor: dom de sticla, coloane inalte in stil corintic, podea de marmura, statui, banci masive din lemn.

Nu se foloseste doar in scopul principal, ci permite si organizarea de expozitii si diverse festivitati.
Pornind din gara, trenul parcurge jungla aglomerarii urbane din Chicago, cu nenumaratele sale gari suburbane, jonctiuni si cateva pasaje la nivel cu calea ferata caracteristice locului. Nu este de mirare, cand acesta este al 3-lea oras din SUA ca numar de locuitori, din care pleaca spre interiorul tarii de 1,5 ori mai multe linii de cale ferata decat, de exemplu, din New York

PE MALUL LACURILOR
Lakeshore Limited trece si pe malul unora dintre cele mai pitoresti ape din SUA. Pasagerii trec prin renumita zona indiana de pe malul sudic al lacului Michigan, pe malurile raului Mohawk si pe tarmul lacului Erie. Orasul Sandusky de pe malul acestuia are unul din cele mai mari parcuri de distractii din SUA, cu un imens montagne-russe si cu un muzeu al cailor ferate cu ecartament ingust, in care se afla cateva locomotive cu abur vechi, dar inca functionale.


Inainte de oprirea in Albany, capitala statului New York, garnitura traverseaza o imensa regiune viticola, a doua ca marime din SUA. Climatul prielnic pentru culturi viticole se datoreaza celor 11 lacuri Finger cu apa dulce. Aceste lacuri glaciare sunt inguste, lungi, adanci si paralele intre ele, de unde li se trage si numele de Finger (deget).

O minune a naturii in plin centru al orasului Rockester (New York): o cascada pitoreasca de 29 de metri, pe raul Genesee.

IN DIRECTII DIFERITE
Dupa ce pleaca din centrul orasului Albany, Lakeshore Limited se opreste intr-o gara cu aspect rural de pe malul stang al fluviului Hudson, Renssenlaer: Aici sunt separate garniturile. Unul din trenuri pleaca spre sud, pe cursul fluviului Hudson, spre New York. Tronsonul Hudson Valley spre New York, fosta magistrala a companiei New York Central, este unul din cele mai frumoase din SUA, cu 200 km parcursi pe malul estic al maiestuosului fluviu si pe langa nenumarate situri de importanta istorica. In 1825 statul New York a construit canalul Erie, de la raul Niagara spre Albany si New York. Atunci a inceput sa se dezvolte si orasul pe insule, la gura de varsare a fluviului Hudson, iar acum este cea mai mare aglomerare urbana din SUA. Traseul celeilalte ,,jumatati” a trenului este mai lung, spre Nord-Est, spre Boston. Ruta trece prin Pittsfield, unde se pot vizita casa lui Herman Melville, autorul romanului ,,Moby Dick” si Muzeul Berkshire.
Lakeshore Limited isi incheie calatoria in gara Boston South. Aceasta este cea mai mare gara feroviara din SUA. Are 13 linii si 7 peroane si este tranzitata anual de 25 de milioane de pasageri. De aici pleaca trenuri de pasageri spre Washington, New York, Philadelphia, Baltimore, Chicago, Albany, Cleveland si orasele mai mici ale statului New York.
Cladirea garii, construita in 1899, pare masiva si solida. Fatada severa, semicirculara, placata cu granit, cu coloane solide, e desavarsita de ceasul cu mecanism antic, cu actionare manuala si de imensul vultur de piatra.

PESTE GRANITE
Ruta Lakeshore Limited trece pe liniile a cinci companii diferite. Intre Chicago si Cleveland, tronsonul apartine companiei Norfolk Southern Railway. Din Cleveland pana in Poughkeepsie, tronsoanele sunt administrate de filialele CSX Transportation: Cleveland, Erie West, Lakeshore, Buffalo, Rochester, Selkirk si Hudson. Din Poughkeepsie pana in Bronx, trenul continua pe liniile Metro North Railway.
Apoi, intre Hoffmans si Chenectady si din Bronx pana la gara Pennsylvania din New York, trenul circula pe liniile Amtrak. Si pe relatia Albany-Boston activeaza mai multi operatori. Din Rensselaer pana in Schodack, trenurile circula pe liniile filialei Amtrak Post Road. De aici pana in Boston, pe sinele administrate de CSX Berkshire si Boston Subdivision. Din Framingham pana la Boston South, liniile apartin Autoritatii pentru Transporturi Massachusetts Bay.

Lasă un răspuns