Locomotiva Atlantic a lui Alfred de Glehn

Denumirea Atlantic apartine tuturor locomotivelor pe baza populatiei dispunerii a osiilor 2-2-1. Prototipul a fost creat in 1888 la Vulcan Iron Works, in Pennsylvania, SUA. Denumirea a aparut in 1894, cand Baldwin Locomotive Works a onorat o comanda din partea Atlantic Coast Railroad, al carei director a botezat locomotiva. Mai apoi, locomotivele Atlantic au devenit locomotive standard pentru cursele de pasageri din SUA.

VERSIUNEA FRANCEZA
Locomotiva Atlantic a lui De Glehn reprezinta o versiune modernizata, proiectata de acesta si Gaston du Bousquet, care a inregistrat rapid un succes atat de mare, incat a devenit cea mai buna locomotiva de tip Atlantic. Rolurile fiecaruia in cadrul proiectului erau clar stabilite: daca De Glehn a proiectat un motor compound revolutionar, cu doi cilindri, Bousquet a proiectat arzatorul mare si traseul de distributie a aburului.
Locomotiva a devenit cea de baza pentru cursele expres din Franta. Atlantic a lui De Glehn a fost universal recunoscuta si, in ziua de azi, este inclusa obligatoriu in orice analiza a istoriei transportului feroviar. Desigur, desi perfectionarea locomotivelor a continuat, acest model poate fi considerat ultima inovatie majora in domeniul feroviar, inainte de inlocuirea aburului cu alte surse de energie.

MOTORUL CU RECIRCULARE A ABURULUI
Modernizarea a fost dictata de o nevoie evidenta: pentru utilizarea la maximum a potentialului energetic al carbunelui, era absolut necesara optimizarea utilizarii aburului. Exact aceasta este destinatia sistemului compound, care nu elibera aburul direct in atmosfera, ci il recircula prin cilindri inainte sa isi piarda potentialul de generare de energie. Astfel, aburul, inaite de evacuare, este recirculat din cilindru de inalta presiune in cel de joasa presiune. Acest mecanism a permis scaderea seminificativa a necesarului de abur fata de locomotivele cu abur traditionale concomitent cu cresterea puterii motorului si, prin urmare , a vitezei trenurilor de pasageri. Drept rezultat, a aparut o locomotiva unica, inovatoare, desi nu era lipsita de o seama de neajunsuri.
Complexitatea mecanismului ducea la dificultati de reparatii si de condus al locomotivei. Locomotivele Atlantic puteai fi conduse doar de mecanici cu pregatire speciala, care trebuiau sa aleaga intre cateva regimuri de functionare, in functie de starea supapei obturatoare, presiunea necesara a aburului, incarcatura si viteza.

DIN FRANTA IN INTREAGA LUME
Locomotivele de acest tip au fost comandate de diverse tari, cu modificari minore. O parte din cele 79 de locomotive a fost livrata catre Great Western Railway (Marea Britanie) si Pennsylvania Railroad (SUA), altele au fost importate de caile ferate egiptene, si chiar de cele prusace. Desigur, majoritatea au ramas in Franta. 59 de locomotive erau impartite intre Calea Ferata de Est, linia Paris-Orléans, Societatea Nationala de Cai Ferate si Mediodia, iar 32 au fost livrate catre Calea Ferata de Nord.

MODELUL COMPOUND IN RUSIA
In Rusia, sistemele compound ale lui De Glehn s-au folosit la locomotiva U (de la Urla) pentru trenuri de pasageri. Aceasta a fost construita in perioada 1906-1912 in uzina Putilov din Sankt-Petersburg. Locomotiva era un model 2-3-0, din punctul de vedere al dispunerii osiilor. Era echipata cu un sistem de distributie a aburului cu patru cilindri. Cilindrii de inalta presiune se aflau in exteriorul sasiului si erau conectati la osia motrice mediana. Cilindri de joasa presiune se aflau in interiorul sasiului si erau conectati la mecanismul primului arbore cotit. Coturile interne ale primului arbore cotit se aflau in pozitia opusa articulatiilor exterioare, motiv din care propulsia nu necesita contragreutati masive. Viteza maxima a locomotivelor U era de 105 km/h, cu mers lin.

MODELUL COMPOUND IN MAREA BRITANIE SI SUA
Sistemul compund a fost inventat de francezii Alfred de Glehn si Gaston du Bousquet si perfectionat de britanicul André Chapelon. Dupa Primul Razboi Mondial, modelele compound au intrat in dotarea nou refacutei linii Paris-Orléans. In curand, modelul compund avea sa atraga atentia specialistilor din SUA si Marea Britanie. In Anglia, acest sistem a fost promovat de Chrchward, care achizitionase cateva locomotive in 1903. Cu toate acestea, s-au dat in exploatare abia dupa ce André Chapelon a uniformizat puterea tuturor cilindrilor. Nigel Gresley a folosit aceste locomotive pentru linia London and North-Eastern Railway. In curand, locomotivele noi cu motor compound, modernizate de inginerul elvetian Anatole Mallet au ajuns in America si s-au bucurat de cele mai inalte aprecieri pe diverse linii de cale ferata. Prima locomotiva compound americana a fost construita in uzina ALCO in 1903 si urmata de Great Norton si Virginia Railroad.

Americanii au incercat sa construiasca propriul model compound masiv, Matt Shay, de tip 1-4-4-4-1 cu aceleasi osii motrice, dar acesta nu a fost folosit prea mult.

DATE-CHEIE
Darea in exploatare	1910
Constructor	Alfred de Glehn si Gaston du Bousquet
Producator	Société alsacienne de constructions mécaniques
Sarcina pe osie	17,8 t
Cilindree	inalta presiune (2) 340 x 640 mm joasa presiune (2) 560 x 640 mm
Aria de incalzire a cazanului	138 m²
Supraincalzitor	39 m²
Presiunea aburului	16 kg/cm²
Suprafata gratarului	275 m²
Combustibil (carbune)	7 t
Apa	23 m3
Masa pe rotile libere	18.247 kg
Masa totala	35.600 kg
Lungime totala	119.980 mm