Spre vestul Canadei
Soarta transportului de pasageri din Canada este strans legata de ideile diverselor autoritati. Traseul transcontinental este, insa, unul din putinele recunoscute de toata lumea ca fiind in buna regula.
Magistrala Canada Pacific din Montreal la est spre Vancouver la vest a fost construita in timp-record, intre 1881 si 1885. Constructia ei a reprezentat indeplinirea promisiunii facute provinciei Columbia Britanica, la intrarea, cu 10 ani inainte, in Confederatia Canadiana, sub conditia ca se va asigura o retea de transport catre vestul tarii.
DECIZIA STATULUI
La inceputul secolului XX, dupa falimentul catorva companii feroviare, au aparut temeri serioase ca transportul feroviar din Canada ar fi fost in pragul colapsului.
La 20 decembrie 1918, guvernul a infiintat compania nationala de cai ferate a Canadei (Canada National/CN), care, dupa Canadian Pacific, a devenit cea mai mare companie feroviara canadiana. Totusi, transportul de pasageri a ramas profitabil pentru ambele companii feroviare. In 1978, dupa preluarea parcului de material rulant al Canada Pacific si Canada National, sectorul a preluat si compania de stat VIA Rail. A avut loc o restructurare masiva si acum se lucreaza la multe linii interne si externe, printre care si cea transcontinentala, din Toronto la Winnipeg, de 4500 km, jumatate din care a fost prezentata in articolul „Ruta Jasper-Prince Rupert” despre trenul Canadian.
EXCURSIA DIN WINNIPEG
In Winnipeg vom profita mai intai de posibilitatea de a face o excursie in estuarul raului Hudson, in Churchill. Tot cu trenul, desigur. O excursie simpatica, ,,de o zi”, desi doar calatoria pana la destinatie dureaza aproape o noapte intreaga… Oraselul renumit pentru ursii polari, cu o polulatie de doar cateva mii de oameni merita vizitat si cand ursii s-au ascuns.
I se potriveste perfect ideea de calatorie ca scop in sine. Calatoria dureaza 3 zile si 2 nopti si e o pauza bine meritata pe traseul transcanadian.
Drumul inapoi spre Winnipeg trece aproape exclusivprin prerie. La oprirea in mica gara din Brandon, daca nu sunt probleme, vagoanele trebuie sa opreasca exact in dreptul locului corespunzator de pe peron. Aceasta gara nici nu e trecuta pe traseul Canadian, deoarece lungimea peronului e doar de 30m. Din Rivers, trenul o ia voiniceste spre apus. Cativa zeci de km, peisajul e foarte divers. La inceput, trenul urmeaza cursul superior al raului Qu’Appelle. Apoi, coboara spre fundul vaii glaciare, pentru a urca din nou, dupa cativa km, pe platou. Peisajul e mai deluros decat inainte, asemanator formatiunii glaciare si unei morene. In plus, pe acest tronson, agricultura canadiana devine pe alocuri exotica, astfel incat uneori putem vedea cate o turma de bizoni. Si intunericul care se lasa devreme are farmecul lui: norii nocturni de furtuna, care acopera cativa km ai traseului, ofera un spectacol minunat de lumini si umbre. Pe alocuri, se vad manunchiuri de fulgere printre nori, intre cer si pamant, si chiar mai multe concomitent. Lumina verzuie e ciudata si ea. Sa fie oare aurora boreala?
PARTICULARITATI PROVINCIALE
Plecam dimineata devreme spre Edmonton, unul din orasele mari ale provinciei care, pe langa alte atractii, se mai lauda si cu un exceptional muzeu in aer liber. Aici, trenul se opreste langa o gara destul de noua, aflata intr-un loc idilic, pe o campie inverzita si, foarte confortabil pozitionata in imediata vecinatate a aeroportului. Gara are o singura linie, de pe care trenul trece din nou pe magistrala. Gara veche din centrul orasului a devenit, pare-se, o victima a preturilor ridicate din sectorul imobiliar.
Calatoria cu taxiul cade in sarcina pasagerilor, o politica nu tocmai potrivita pentru marirea numarului de clienti. Urcarea si coborarea se fac si aici pe la coada trenului, iar pasagerii trebuie sa faca, de pe la vagonul 27, o plimbare destul de lunga. Pentru pasagerii cu probleme exista o masinuta electrica mai potrivita, aparent, pentru o partida de golf pe campul invecinat. Bagajele sunt transportate cu un mini-tractor, ce ar putea fi folosit si pentru tunsul gazonului. Dar e asa de dragut!
Ne indreptam incet spre Muntii Stancosi, iar pe vreme buna lantul muntos este vizibil, la vest de Edmonton, cale de cativa km. Inainte de tunelul de langa Jasper, peisajul seamana cu o pasune ingradita. In Alpi, astfel de garduri sunt folosite pentru ca vacile care pasc libere sa nu intre pe calea ferata. Aici, gardurile taie calea oilor salbatice Dall.
NATURA SALBATICA
Merita vazuta natura salbatica: peste cativa km, un urs tanar poate traversa calea ferata.
Ramane la distanta sigura si mormaie ca si cum ar spune: ,,Nu ma speriati voi pe mine asa usor!”. Un vultur-de-mare cu cap alb se opreste pe un stalp de telegraf, la cativa metri de sine.
Dupa lacul Brûlé, ajungem in intinsele paduri ale Muntilor Stancosi. Aici peisajul devine lacustru pe ambele parti ale crestelor stancoase.
Spre amiaza, valea se largeste treptat, trenul ajunge la lacul Jasper si, in sfarsit, in localitatea si gara Jasper. Aici se poate efectua transferul spre Prince Rupert, de unde se ajunge in Vancouver, pe cale maritima, prin Pasajul Interior, in Vancouver.
DIRECT SPRE PUNCTUL FINAL
Trenul nostru isi continua drumul spre Vancouver. In dreapta se vad lacurile Moose si Yellowhead. La Tête Jaune Cache se separa linia spre Prince Rupert. Din Jasper, doua linii merg in paralel o vreme: Canada National si Canada Pacific au construit linii diferite, iar acum se folosesc amandoua, in functie de incarcatura trenurilor VIA Rail (si pentru garniturile de marfa ale companiilor). Totusi, se foloseste mai des tronsonul istoric, sudic, al Canada Pacific. Spectaculosul lant muntos se apropie, dar, din pacate, se lasa si seara. Cel mai frumos tronson prin vaile raurilor Fraser si Thomson este parcurs in timp ce pasagerii dorm. Pe o distanta lunga, doua linii urmeaza ambele maluri. A doua zi, la micul dejun, peisajul pitoresc e pe sfarsite si devine linistit dupa canionul Hell’s Gate (Poarta Iadului). In curand devin vizibile suburbiile Vancouverului, iar calatoria se incheie printre zgarie-norii din oras.
