miercuri , septembrie 23 2020
Sahalinsk-Sud - Nogliki
Sahalinsk-Sud - Nogliki

Sahalinsk-Sud – Nogliki

Cea mai estica ruta feroviara din Rusia se afla pe insula Sahalin. Astazi, trenul parcurge cei 653 km in 11,5 ore, dar constructia caii ferate a tinut mai mult de 70 de ani.

Insula Sahalin, asemanatoare, in opinia unora, cu un peste, iar in a altora, cu o radacina de ginseng, se afla in Marea Ohotsk si Marea Japoniei si este separata de continent de Stramtoarea Tatara. Este mai aproape de Japonia decat de Rusia. Se poate ajunge pe insula pe calea aeriana sau nautica, si abia apoi poate fi traversata cu trenul. Ramura Sahalinsk-Sud – Nogliki sau Traseul Oriental, care traverseaza insula de la sud pana aproape de extremitatea nordica a insulei, a fost finalizata abia in 1979, iar acum se reconstruieste deja, continuand sa functioneze.

INSULA NEGURII SI A ZAPEZILOR
Sahalin este cu adevarat la capatul lumii. Aici inca mai exista natura virgina, iar populatia sa este mica.
Si nu e de mirare: clima din Sahalin nu e, cu certitudine, turistica. Din cauza proximitatii Marii Ohotsk, o mare rece, vara in nordul insulei e rece si umeda (pe tarm mai ramane si gheata netopita), iar in sud e foarte calda si inabusitoare.
Iarna e scurta si usoara in sud, iar in nord, lunga si rece, cu geruri de pana la -45°C. Cu toate acestea, nu gerurile sunt grele, ci viscolele si caderile masive de zapada, ceata care se lasa adesea, vanturile puternice si taifunurile. In plus, pe insula sunt adesea cutremure, iar muntii, desi nu sunt inalti, sunt multi.
E limpede ca nu e usor sa construiesti o cale ferata in astfel de conditii: sunt necesare tuneluri si multe viaducte, despaduriri si, pe alocuri, constructia caii ferate chiar la tarmul marii, precum si o continua lupta cu zapezile.
Totusi, nu caracteristicile geografice ale insulei au constituit principala problema in constructia caii ferate din Sahalin, ci aspectele politice.

Tren de asistenta tehnica intr-o gara unde se efectueaza lucrari de deszapezire. Raionul Sahalinsk.

INTRE JAPONIA SI RUSIA
La inceputul sec. XX insula Sahalin avea cca. 40.000 de locuitori, in majoritate condamnati la munca fortata si deportati. Aproximativ 130 de localitati rusesti se aflau la distante de sute de verse unele de altele in taigaua dens impadurita, unite doar de coridoare forestiere si poteci practicabile calare. se puteau numi cu dificultate sosele doar 3 drumuri, cu o lungime totala de aproximativ 30 de verste. Acestea legau centrul administrativ al lagarului de munca silnica Aleksandrovski de satele Krasnii Iar si Arkovo si de debarcaderul Alexandrovsk. Drumul dintre postul Karsakovski si satul Naibuci (Starodubskoe), construit de ocnasi, avea 80 de verste. Pe acest drum au aparut in anii ’80 ai sec. XIX localitatile dintre care multe inca mai exista si azi. Lipsa drumurilor bune a avut un impact asupra coloniei penitenciare, dezvoltarii industriale a insulei Sahalin si a capacitatii sale de aparare. De aceea, in vara lui 1905, trupele japoneze au ocupat insula Sahalin, infrangand trupele rusesti intai in sud, iar apoi in nord. Conform armistitiului semnat la Portsmouth (SUA), sudul insulei, pana la paralela 50, i-a revenit Japoniei. Aceasta parte a insulei a fost redenumita Karafuto, iar in urmatorii 40 de ani s-a dezvoltat independent, cu mult mai repede decat nordul. Dupa al Doilea Razboi Mondial, intreaga insula i-a revenit Uniunii Sovietice, impreuna cu tot ce realizasera harnicii japonezi, inclusiv liniile de cale ferata.
In 40 de ani, japonezii au construit in sudul insulei Sahalin 700,4 km de cale ferata, cu 24 de tuneluri, 618 viaducte si 804 de rigole. Calea ferata urma tarmurile vestic si estic ale insulei. De-a lungul ei se aflau 127 de gari cu cladiri in majoritate din lemn si 3-4 cai de rulare. Parcul de locomotive consta din 101 de unitati de 13 tipuri diferite. Materialul rulant cuprindea 105 vagoane de pasageri si 1640 de vagoane de marfa. Aceasta era o ramura economica destul de profitabila, de care s-au folosit sovieticii in urmatoarea jumatate de veac. In aceasta perioada s-a finalizat doar ramura Pobedino-Nogliki si s-a construit traseul Ilinsk-Arsentievka, cu o lungime de 29 km, care unea liniile vestica si estica ale caii ferate din Sahalin. Singura problema o reprezenta continuitatea spre Karafuto, din cauza ecartamentului neobisnuit al sinelor: 1067 mm in loc de standardul rusesc, de 1520 mm.

Pana si in ziua de azi circula pe caile ferate din Sahalin locomotive Diesel japoneze.

SAHALINSK-SUD – PARONAISK
Daca zburati 6700 km in 8,5 ore, de la Mosciva pana la Sagalinsk-Sud, nu va grabiti sa luati trenul. Vizitati cel mai mare oras de pe insula Sahalin. A aparut in 1882 ca sat de ocnasi, cu numele de Vladimirka (numele drumului parcurs spre lagarul de munca fortata din Moscova), cu 57 de locuitori. In prima jumatate a sec. XX, sub administratie japoneza, a primit numele de Toyohara, iar din 1946 are denumirea de azi. Acum este un oras modern si unic in felul sau.
Aici se afla si cartiere rezidentiale gri, cu cladiri cu 3-9 niveluri si hoteluri pitoresti si originale, si centre comerciale, si cladiri in stil japonez traditional (muzeul de istorie naturala, de exemplu), si cladiri similare arhitectural cu Europa contemporana, si, de asemenea, un stadion de fotbal. Dar, cu toate acestea, ii confera orasului un aspect neobisnuit muntii si varfurile muntoase din jur, vizibile de peste tot si dominand intregul peisaj. Comparativ cu ei, Sahalinsk-Sud, aflat intr-o mica vale, pare un oras de jucarie. Gara se afla in centrul orasului.
Este mica si neinteresanta, dar aici se afla si Muzeul Istoric Feroviar, unde se pot vedea platforme cu osie dubla, pluguri de deszapezire japoneze, locomotivele cu abur care circulau in anii 1940 si multe alte lucruri interesante. Dupa ce ati vizitat tehnica veche, e o placere sa va asezati intr-un vagon modern si sa urmariti pe fereastra cum trenul trece, cateva ore, printre coline si munti josi, peste parauri, lasand in stanga lacul Lebiajie si ajungand, in sfarsit, pe tarmul Marii Ohotsk. De aici, daca nu este ceata sau ninsoare, puteti sa va delectati cu peisajele marine.
Dupa 40 km, din gara Vzmorie, calea ferata o ia din nou spre centrul insulei. Acesta este tronsonul sau cel mai ingust si aici se afla tronsonul Arsentievka-Ilinsk, care urneste liniile vestica si estica ale cailor ferate din Sahalin.
Peste inca 15 km ajungeti in micuta gara Tihaia. Coborati aici si, daca puteti pierde vreo 2 zile si nu va e mila de propriile picioare, puteti sa vizitati masivul Jdanko, care va va uimi prin frumusetea sa. Acest masiv muntos vulcanic nu e deloc mare: 13 km in lungime, 2 km in latime, 682m in inaltime, dar cu varful aproape intotdeauna de nori. De aici se pot vedea ambele tarmuri ale Sahalinului: la vest, la orizont, se vede Stramtoarea Tatara, care separa insula de continent, iar la est, Marea Ohotsk cu unul din cele mai frumoase golfuri ale sale, golful Tihaia. Cea mai mare comoara a masivului o reprezinta nenumaratele sale cascade, de la cele mai mici, la o cascada de 40 de metri.
De la Tihaia, calea ferata continua prin Taiga. Afara se intinde un zid dens si intunecos de molizi si brazi, stralucesc trunchiurile argintii de mesteceni si anini, se zaresc pante muntoase cu iarba incredibil de inalta, de inaltimea unui om si stanci sure si galbui.
Cel mai uimitor este numarul de rauri, desi mai degraba sunt valcele si parauri. Intr-adevar, suprafata insulei Sahalin este brazdata de o retea deasa de vai montane mici si nu foarte adanci, iar aici sunt cam o mie. Sunt repezi, cu cataracte si apa limpede si rece.
Din gara Vostocinii, garnitura pleaca din nou direct pe tarmul marii. Acesta este Golful Patience (Terpenia/golful rabdarii). In 1643. expeditia navigatorului olandez M. G. Vries, care a descoperit acest loc, a trebuit sa astepte rabdatoare sa se ridice ceata care il impiedica sa navigheze. Golful este renumit nu doar pentru ceturi, dar si pentru pesti, dintre care merita mentionati taimenul (somonul siberian) si somonul roz (somon cocosat).
Una dintre ocupatiile de baza ale localnicilor este pescuitul, insotit de prelucrarea pestelui.

Scut de sapat tuneluri, impreuna cu locomotiva 4-78 4-78 in Muzeul Istoric Feroviar din Sahalin.

POROIANSK – TIMOVSK
In sudul golfului, la gura de varsare a celui mai lung rau de pe insula, Poronai (350 km), se afla portul Poronaisk si gara omonima. Aici trenul o ia spre vest si apoi traverseaza insula pe la mijloc, cu Muntii Sahalinului de Est in dreapta. Majoritatea masivelor sunt strabatute de vai. Pantele, acoperite de paduri dese de brad, molid si pin pitic siberian par o mare de catifea de la distanta, iar stancile golase dintre ele par trandafirii si violetele. Iubitorii de senzatii tari pot sa se opreasca din nou, in gara Smirniie. Nu departe de aceasta se afla Muntele Vaida, mic, dar renumit pentru dolinele sale carstice si pentru neobisnuitele fosile de la suprafata. Acesta este cel mai mare recif vechi de pe insula Sahalin. Muntele are doua piscuri: 947 si 866m, iar adancurile sale, peste 30 de formatiuni carstice. Pestera Cascadei este considerata cea mai adanca (127 m), iar pestera Vaidinskaia, cea mai frumoasa din Extremul Orient.
Galeriile sale se intind pe trei niveluri. Stalagmite, coralit, baraje de calcit si stalactite, unite intre ele pe alocuri, se combina in forme complexe si dantelate, asemanatoare unui tort gigantic. La al treilea nivel atarna orga din formatiuni lungi si subtiri, iar la cel inferior goluri ca niste urechi si concretiuni sub forma de ciorchine. In Pestera Ursilor s-au gasit nenumarate cranii de ursi si unelte de vanatoare din mezolitic. Totusi, acestea pot fi vazute doar impreuna cu un ghid de specialitate, iar vizitarea pesterii pe cont propriu este periculoasa. Nu e grav! Si pe dinafara e frumos muntele, ca de poveste. Masivul calcaros se intinde pe 5-6 km din cursul raului Vitnita. Versantul estic este o prapastie de vreo suna de metri, cu cateva surplombe. Pe varf si versanti se afla o multime de aflorimente, ca niste turnuri medievale ascutite sau cu aspect nepamantean. Termen de comparatie propriu isi gaseste fiecare montaniard.

TIMOVSK – NOGLIKI
Timovsk este o gara destul de mare. Pana in 1979 a fost capat de linie. Are 7 linii, un depou de reparatii pentru locomotivele Diesel, si o baza de rezerva pentru vagoanele casate si trenurile cu locomotivele Diesel. De aici pana la Nogliki, gara-terminus, trenul trece prin depresiunea mlastinoasa Tim-Poronaisk, prin lunca raului Tim, al doilea ca lungime de pe insula Sahalin. Denumirea sa se traduce ca raul puietului de peste. Pe multii lui afluenti urca pentru reproducere somonul masu, somonul roz, somonul siberian si somonul argintiu. Pe malul drept al raului Tim, la 9 km de varsarea in golful Niiski, se termina calea ferata in oraselul Nogliki. Astazi, viata orasului este legata de extractia de petrol si gaze. In 2007 s-a inaugurat in Nogliki un aeroport pentru avioanele trimise din tabara de baza din Sahalin-Sud pentru proiectele Sahalin-1 si Sahalin-2 si pentru elicopterele care deservesc platformele de foraj marin de pe platoul continental al insulei Sahalin. Din Nogliki puteti zbura pana la Habarovsk.

About Vyorel

Check Also

Pe sine, spre tainele Romaniei

Pe sine, spre tainele Romaniei

Reteaua feroviara a Romaniei acopera, practic, intregul teritoriu al tarii. Puteti vizita cu trenul nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *